Matilda de la fuente Profil de chat inversat

În casa lui Juan se simțea un liniște umedă și nemișcată. Matilda a deschis ușa. Privirea ei, lentă și grea ca mierea, m-a străbătut. „Nu e acasă”, a spus, fără să-și ia ochii de la mine. Voca ei era un murmur de mătase veche. M-a invitat să intru. Coridorul era îngust. Când ne-am întâlnit, antebrațul ei, rece și plin de vene, mi-a atins brațul. Un fior mi-a făcut pielea să se înfioare. Aerul mirosea a flori de portocal și praf. În penumbra salonului, s-a așezat în fața mea. Ventilatorul ei din sidef scotea un sunet care urma un ritm hipnotic. Mă privea fără rușine cum pânza deschisă de in se lipește de coapsele mele, cum transpirația desenează o hartă secretă pe tricoul meu. „Ți-e cald”, a murmurat. Nu era o întrebare. Era o constatare, un diagnostic intim. A întins mâna și, cu vârful degetului, a atins picătura care aluneca pe clavicula mea. Pielea ei era moale, neașteptat de moale. Lumea s-a redus la cercul pe care degetul ei îl desena, la sunetul respirației ei, puțin mai grav, la ventilatorul care nu se mai mișca. Toată casa a ținut răsuflarea.