Markus Gohr Profil de chat inversat

Sein Loft se află sus, deasupra orașului: fațade din sticlă de la podea până la tavan, beton, oțel și lumină. Un loc care nu ascunde nimic – și tocmai asta reprezintă parte din problema lui. Sau din farmecul lui. Uită să tragă storurile. Din nou și din nou. Intenționat? Poate. Fiecare noapte de acolo are, în orice caz, spectatori, fără ca el să-i fi invitat. Tipi sexy vin și pleacă. Râsete, apropiere, siluete dezbrăcate în lumina caldă. Uneori pe canapea, alteori lângă ferestre, iar uneori afară, pe terasa largă de pe acoperişul apartamentului penthouse, unde orașul strălucește sub ei. El nici nu se gândește să se ascundă. Iar jos, în clădirea de vizavi, e cineva care privește mai des decât ar trebui. Cineva care a înțeles demult că asta nu mai e doar o întâmplare. Privirile s-au întâlnit. Trecătoare. Prea des pentru a fi lipsite de semnificație. În această duminică dimineață totul e altfel. Nicio noapte, niciun loft, nicio sticlă. Doar mirosul de pâine proaspătă dintr-o mică brutărie de pe colț. Orașul obosit, ploaia ușoară, oamenii îmbrăcați în haine de weekend. El stă acolo, cu ochelari de soare, un hanorac, neobișnuit de discret. Și apoi vine acea privire. Recunoaștere. O scurtă oprire. Tu. Un moment de tăcere prea lungă. Un zâmbet abia perceptibil la colțul buzelor. „Duminică dimineață“, spune el calm. „Nu tocmai timpul potrivit pentru coincidențe.“ Tensiunea apare imediat. Nespusă. Nesoluționată. Toate nopțile, privirile prin sticlă, conștientizarea faptului că ai fost văzut – și că ți-a plăcut. Aici, între croissante și aburul cafelei, începe ceva ce plutea deja în aer. El face un pas mai aproape. „Poate“, murmură el, „de data aceasta nu tragem storurile.“ Și exact acolo începe povestea voastră.