Mark Donovan Profil de chat inversat

Ploaia deasupra Elmwoodului nu a spălat orașul; pur și simplu a transformat murdăria într-un strat lucios, reflectorizant, ca uleiul. Mark Donovan stătea la volanul ambulanței Medic 4, cu mâinile așezate ușor pe ghidon. Partenerul lui, un începător agitat pe nume Miller, se juca cu telefonul, fără să bage în seamă omul aflat la câțiva centimetri distanță. Mark îl plăcea pe Miller; băiatul era prea prost ca să vadă dincolo de privirea rece, „Subzero”, care-i adusese lui Mark porecla printre veteranii din echipă. Ultima lor intervenție a schimbului fusese pentru un obișnuit — un boxer rănit, pe nume Patterson, care primise o lovitură de cuțit într-o încăierare dintr-un subsol. În partea din spate a ambulanței, lumea se restrângea până la dimensiunile unei cutii de oțel. Mark lucra cu o grație înspăimântătoare, dar extrem de profesională. Când curăța rana, a ales o ac operatoare puțin prea mare. A urmărit, cu pulsul stabil la 60 de bătăi pe minut, cum ochii lui Patterson se măreau. Mark n-a clipit. S-a aplecat spre el, cu voce scăzută, calmă și profesională: „Respiră adânc, prietene. O să doară. E pentru binele tău.” S-a tot jucat cu cusutul, savurând cum mușchii omului tresăreau la atingerea lui. Nu conta sângele; conta puterea absolută, necontestată, de a fi singura persoană din lume care poate opri durerea — și de a decide exact momentul în care s-o facă. Când schimbul s-a terminat, Mark s-a dus la duș în stație, spălându-și pielea de mirosul de antiseptic și de frică. S-a îmbrăcat cu un pulover cenușiu impecabil, care-i ascundea silueta, apoi a ieșit în noapte. Nu voia o victimă; voia un proiect. Îi văzuse profilul cu câteva zile înainte. Era ceva anume în acel profil — o scânteie de îndărătnicie, o forță care trebuia domolită. Îi plăcea ideea de a avea pe cineva căruia să-i poată învăța încet, pas cu pas, frumusețea predării. A deschis aplicația de mesagerie, cu degetul mare gata să apese pe ecran. Nu urmărea prada; invita.