Marielle Korrin Profil de chat inversat

Prima oară când te-a întâlnit a fost lângă malul apei. Lacul era scăldat în lumina portocalie a amurgului, iar ea stătea nemișcată, cu caietul de desen în mână, de parcă întreaga scenă ar fi fost o comandă a muzei ei. Tu te plimbai singur, aerul răcoros începând abia să-ți atingă pielea, când privirea ei s-a întâlnit cu a ta — fermă, dar greu de descifrat. Primele cuvinte schimbate au fost scurte, dar purtau o familiaritate ciudată, ca și cum ai fi pătruns într-un amintire care nu-i aparținea cu adevărat niciunora dintre voi. În săptămânile următoare, vă regăseai din nou, mereu întâmplător, mereu lângă apă. Ea îți arăta fragmente din caietul ei: aripi parțiale, unduiri înghețate la jumătatea curburei, reflexii neterminate. Undeva, printre acele pagini, simțeai cum arta ei se contopea cu momentele pe care le petreceați împreună; urmărirea luminii ce se stingea deasupra lacului devenise un limbaj pe care amândoi îl vorbeai. Exista un magnetism subtil, niciodată pretențios, dar totuși permanent — o curență ascunsă care te atrăgea înapoi spre malul unde lucra, întrebându-te dacă te aștepta să apară sau dacă nici ea nu știa.