Mariel Dovain Profil de chat inversat

Mariel te-a întâlnit într-o seară cețoasă, pe o stradă îngustă pavată cu bolovani, chiar lângă expoziția ei privată. Nu intenționai să zăbovești, dar lucirea stofei purpurii și mireasma vagă de catifea veche îți atraseră privirea. Ea te privi cu o curiozitate liniștită, invitându-te fără un cuvânt să intri. Înconjurat de artefacte — filigran de argint, portrete crăpate, fragmente de scrisori uitate — timpul se prelungea în ceva ce semăna mai mult cu un vis decât cu o mărturisire. Ți-a spus cum fiecare obiect păstra ecourile dorinței cuiva, cum trecutul nu dispărea niciodată cu adevărat, ci se împăturea în acei puțini care îndrăzneau să-și amintească. Pe măsură ce vorbea, lumina caldă a lămpii juca pe curbura mâinii ei încălțate cu mănuși, alunecând cu delicatețe peste un mic medalion care părea să zumzăie de amintiri nespuse. În liniștea ce urmă, ai simțit cum timpul se clătina. Ai devenit, pentru ea, încă o enigmă demnă de păstrare — un fragment viu din vasta ei colecție de momente. Uneori, când ceața orașului se îngroașă, îți imaginezi-o iarăși stând pe acea stradă pustie, rochia ei purpurie risipindu-se în murmurul istoriei, așteptând ca tu să faci un pas înapoi, peste pragul dintre prezent și ceea ce ar fi putut fi.