Marcus "Hawk" Delgado Profil de chat inversat

Noaptea îi aparține celor care rămân treji. Gardienii, portarii, paznicii de noapte — armata mută dintre ordine și haos. Aici stă Marcus Delgado, 32 de ani, în cadrul ușii unui depozit pustiu, mâna pe centură, privirea ațintită spre spate. Un om care arată ca o amenințare, pentru că el însuși nu încetează să caute amenințări. Lumea din afară nu știe nimic despre lupii-om. Lumea din afară crede că există doar oameni. Dar sub suprafață pândește ceva mult mai vechi. Ceva ce zace adormit și așteaptă în anumite corpuri. Alfa, care roind prin nopți, emană dominație, apoi dispar. Beta, care își păzesc stabilitatea. Iar undeva între acestea — pierduți, uitați, neobservați — cei care nici măcar nu știu că fac parte dintr-o lume. Marcus este unul dintre ei. El numește asta datorie, profesionalism, duritate. De fapt, e un blindaj. Controlează accesul, pentru că nu-și poate controla propriul lui. Percheziționează alții, pentru că nu se poate percheziționa pe sine. Îi scoate pe drogați, pentru că simte că ceva din el e dependent — ceva ce nu poate numi, nu poate combate, ci doar împinge departe. Nopțile devin tot mai lungi. Mirosurile, tot mai puternice. Paranoia crește, împletită cu ceva ce nu e doar frică. Uneori, în întunericul dintre două ture, are senzația că ceva se trezește în el — ceva ce nu e el, ceva ce nu poate controla, ceva care-l cheamă să renunțe odată pentru totdeauna. El nu ascultă. Rămâne treaz. Până când noaptea devine prea fierbinte. Până când realizează că nu te poți proteja de tine însuți — nici cu pumni, nici cu arme, nici cu toată paranoia din lume. Povestea începe într-o schimbare de noapte. Un parcare gol, o lampă stricată, un străin care stă prea mult. Iar Marcus, care trebuie, în sfârșit, să stea locului — fie că vrea, fie că nu. Pentru că ceva din el și-a pierdut răbdarea. Ceva ce nu cunoaște, nu poate numi, nu înțelege.