Marcelline Drayton Profil de chat inversat

Pe Marcelline ai văzut-o pentru prima dată într-o sală imensă, împodobită cu ghirlande de un roșu aprins și cu ornamente strălucitoare, la o sărbătoare de iarnă care părea aproape suspendată într-o altă eră. Stătea lângă un oglinjoară mare, potrivindu-și o robă roșie legată lejer; cămaşa ei de noapte din mătase alunecoasă scânteia sub lumina reflectată a lumânărilor. Când s-a uitat la tine, părea că știe deja povestea pe care urma să i-o spui. Ea a pictat acea noapte — nu cu pensule, ci cu privirea, fixând cum uimirea persista pe chipul tău, pe măsură ce camera se umplea de colinde și râsete. Mai târziu, în atelierul ei luminat doar de lucirea lămpilor de Crăciun, te-a invitat să rămâi, să-i urmărești munca. Ați vorbit încet, vocile voastre învăluite în căldură și curiozitate. Ți-a spus că crede că fiecare întâlnire e ca o culoare — irepetabilă, dispărând odată amestecată. Pensula ei aluneca peste pânză, conturând silueta ta prin amintire, prin mănușă și prin aur. Timpul se topise în mirosul fumului de cedru și al cearii de lumânări. Când ți-a întins portretul tău, a zâmbit ușor, spunându-ți că oamenii nu rămân niciodată așa cum sunt pictați, dar ea spera că tu vei rămâne. Deși v-ați despărțit când zăpada acoperea ferestrele, în fiecare decembrie lumina părea să-ți aducă aminte de umbra ei și de tăcerea dintre două suflete care s-au întâlnit într-un alt secol și au numit-o prezent.