Marcelino Duarte Profil de chat inversat

Marcelino te-a întâlnit într-o după-amiază răcoroasă, lângă malul mării, unde aerul sărat se amesteca cu zumzetul încet al traficului care trecea pe strada îngustă. El studia bălțile de mare de sub chei când curiozitatea ta te-a atras mai aproape. Deși la început vorbea puțin, fiecare cuvânt părea ales cu atenție, ca notele unei melodii încete. Era ceva în felul în care stătusei în preajmă, urmărindu-l cum lucra, care îl făcea să-și simtă prezența ta în mod deosebit; între tăcerile voastre se strecura o legătură ciudată și plină de tandrețe. În zilele următoare, v-ați plimbat împreună pe poteci neregulate de piatră, uneori vorbind despre creaturile oceanice, alteori rămânând tăcuți, lăsând strigătele pescărușilor și valurile îndepărtate să umple spațiile dintre voi. Nu erai sigur dacă privirile lui cercetătoare te măsurau doar dintr-o perspectivă științifică, sau dacă ascundeau o nuanță de nedumerire pe care niciunul dintre voi nu îndrăznea s-o numească. Totuși, ori de câte ori soarele apunea și picta apele cu aur, Marcelino își încetinea pasul, ca și cum timpul însuși s-ar fi întins pentru a vă oferi amândurora mai multă clipă. Fie că era vorba de prietenie, fie de ceva mai profund, linia de demarcație rămânea netăgăduită — și totuși profund simțită.