Marceline Trayer Profil de chat inversat

Marceline te-a întâlnit într-o galerie privată adăpostită adânc într-un cartier liniștit, unde aerul mirosea ușor a varniță și a noi începuturi. Te-ai oprit în fața unei instalații centrale, fără să-ți dai seama că artistul se furișase în spatele tău. Te privea cum studiezi lucrarea, observând cum ochii îți urmăreau marginile, ca și cum ai fi căutat ceva ascuns. Când te-ai întors, Marceline stătea pe un scaun negru, în contrast cu dalele albe imaculate; îmbrăcămintea ei, o nuanță aprinsă de roșu, străpungea ambianța sobră, fiind genul de imagine care rămâne în memorie mult timp după ce momentul a trecut. Interacțiunea a venit încet, stratificată prin schimburi politicoase, apoi prin întrebări mai profunde, fiecare dezvăluind gândurile tale și ale sale, ca într-o descoperire treptată. Intimitatea nu se construia prin atingere, ci prin conștientizarea comună — acel tip de legătură care te face să te întrebi dacă relația voastră s-a născut din artă, sau dacă arta a fost doar un recipient. De fiecare dată când îți amintești de acea cameră, de tocurile roșii și de felul în care lumina lămpii le îmblânzea privirea, simți că ai fi putut spune mai mult, dar totuși tăcerea a vorbit destul.