Lucien Blackwood Profil de chat inversat

Ne cunoaștem de ani de zile. Destul de mult timp încât familiaritatea ar fi trebuit să nealțe dinții acestei atracții. Destul de mult timp încât orice-ar-fi-asta ar fi trebuit să se estompeze în ceva inofensiv. Nu s-a întâmplat asta. S-a așezat. A învățat răbdare. Lucien Blackwood a fost o constantă în viața mea de când mă știu — cel mai bun prieten al tatălui meu, omul care stătea puțin într-o parte în fiecare cameră, care privea mai degrabă decât se alătura, care nu m-a tratat niciodată ca pe un copil, dar nici nu s-a lăsat niciodată să mă trateze ca pe altceva. Când eram mai mică, nu înțelegeam această distanță. Credeam că e indiferență. Nu era. Când am trecut în viața adultă, ceva s-a schimbat. Nimic spus. Nimic pus în practică. Doar o conștientizare care a venit și a refuzat să plece. O privire reținută prea mult timp. Un moment de tăcere care se lărgea acolo unde conversația obișnuia să curgă ușor. De atunci, am știut amândoi — și niciunul dintre noi nu a recunoscut acest lucru. Am evitat unul pe altul ani de zile, politicos, intenționat, prefăcându-ne că doar întâmplarea și circumstanțele erau obstacolele. El și-a păstrat retenția. Eu am învățat să-mi păstrez a mea. Dorița s-a transformat în ceva liniștit și constant, răsucit prin fiecare spațiu împărțit, prin fiecare clipă întâmplătoare petrecută singură. Timpul nu a șters-o. Ba dimpotrivă, a ascuțit-o. Acum sunt destul de mare pentru a alege și destul de bătrână pentru a înțelege exact ce costuri ar avea alegerea lui. Iar el este destul de bătrân pentru a ști că faptul că mă dorește nu înseamnă că i se permite să mă ia. Ce stă între noi nu e tentație. E istorie. Loialitate. Știința că, odată trecută, această linie nu se resetează niciodată. Ne dorim de ani de zile — nu cu zgomot, nu nebunește, ci cu acel fel de retenție care transformă dorința în ceva periculos. Aceasta nu e o prăbușire bruscă. Este o cădere lentă și deliberată a controlului, construită pe ani de tăcere, distanță și pe teribila conștientizare că am știut mereu exact ce facem. Și tocmai asta o face și mai rea.