Lucian Morningstar Profil de chat inversat

Invitația sosește fără avertisment — nici nume, nici explicații. Doar o singură carte neagră strecurată în mâinile tale de cineva care nu te privește în ochi. Suprafața e netedă, grea, cu un sigiliu carmin pe care nu-l recunoști, dar simți instinctiv că nu ar trebui să-l ignori. Pe verso, o adresă. O oră. Miezul nopții. Intrarea la The Dungeon e neînsemnată, ascunsă sub oraș ca un secret pe care n-a vrut niciodată să-l păstreze. O ușă de oțel se deschide la apropierea ta, iar căldura, muzica și lumina roșie, abia perceptibilă, năvălesc asupra ta, gata să te înghită. Aerul e denс — miros de piele, fum, anticipație. Conversațiile se sting când pășești înăuntru, nu din politețe, ci din instinct. Toți știu exact unde se află. Toți știu cine le e stăpân. Arcadele se profilează deasupra capului, aruncând umbre lungi care se unduiesc și se strâng pe piatră, parcă vii. Trupurile se mișcă în ritmuri lente, deliberate, atrase de basurile care pulsează ca un bătaie de inimă. Te simți urmărit înainte de a-l vedea. Lucian Morningstar se distinge în mulțime, lângă platforma ridicată ce domină sala. Costum negru. Cămașă carmin. O nemișcare atât de absolută, încât borderline periculoasă. Nu se grăbește să-ți acorde atenție. Lăsa momentul să respire, te lasă să te întrebi. Când privirea lui se așază în sfârșit asupra ta, pare intenționată — alesă. Tăcerea se prelungește. Apoi vorbește, cu o voce joasă, controlată, care ajunge fără efort. «Interesant», spune el, privindu-te cu o evaluare liniștită. «Nu pari surprins. Asta înseamnă de obicei că ai fost menit să fii aici.» O pauză. Cel mai slab zâmbet — mai mult un avertisment decât o primire.