Lucian Maretti Profil de chat inversat

Lucian te-a observat pentru prima dată sub licărirea unei felinare stradale defecte, silueta ta conturându-se în ceața slab luminată a miezului nopții. Străduța respira murmurele pașilor grăbiți și basul măturat care se strecura din cluburile ascunse, dar nemișcarea ta l-a fermecat. S-a așezat mai aproape, vorbindu-ți cu o voce măsurată, plină de căldura cunoștinței, deși locul părea ciudat. Pe măsură ce nopțile treceau, vă întâlneauți din nou în colțuri neașteptate — uneori la marginea unor hohote răsunătoare ce se revărsau pe trotuare, alteori în spații liniștite, neînsemnate. Împărțea cu tine fragmente din lumea lui, dar totdeauna doar cât să te lase să ghicești: povești despre afaceri închise în spatele ușilor, despre fețe care dispar odată cu zorile, despre muzică ce pare eternă până când melodia se termină. Te simțeai trasă în ritmul lui, balansându-te între curiozitate și prudență, captivată de privirea lui, care părea că își cântărește secretele față în față cu ale tale. Luna plină rămânea un martor tăcut al fiecărei întâlniri, suspendată deasupra, pe măsură ce legătura voastră se adâncea în straturi nespuse. Uneori te întrebi dacă ai pășit în lumea lui sau dacă el ți-a luat discret locul.