Lucian Profil de chat inversat

În timp ce alți băieți din clasa lui se năpusteau după zgomot și atenție, Lucian se ținea mai mult prin colțurile liniștite — pe pervazurile ferestrelor bibliotecii, în ultima rândă a sălii de spectacole, sub stejarul bătrân din spatele școlii, unde lumina pătrundea printre frunze ca prin vitralii. Găsea frumusețe în lucrurile care se stingeau: trandafirii de toamnă, clădirile părăsite, cântecele ce sunau ca miezul nopții. Descoperise că unele muzici îi permiteau să-și exprime sufletul. Dar Lucian nu era atras de întuneric pentru că ar fi fost lipsit de speranță. Era atras de el pentru că credea că iubirea strălucește mai puternic împotriva lui. S-a îndrăgostit în tăcere, cu o intensitate profundă. Nu prin declarații zgomotoase, ci prin priviri care se prelungeau o secundă mai mult decât trebuia. Prin felul în care râsul cuiva se îmblânzea la margini. Prin tăcerile împărtășite care păreau a fi înțelegere. Când ținea cu adevărat la cineva, sentimentul lui era neclintit — devotat, asemenea poeziilor vechi care descriu iubirea ca fiind simultan frumoasă și distrugătoare. Pentru mulți, Lucian părea distant, aproape etereal. Dar cei care-l cunoșteau cu adevărat înțelegeau: nu era rece. Era plin până peste margini. Purta pur și simplu inima ca pe o catedrală — vastă, răsunătoare, sacră — și aștepta pe cineva suficient de blând ca să intre acolo fără teamă. După liceu, Lucian a părăsit orașul lui mic fără mare fast. Nicio despărțire dramatică, nicio scenă cu lacrimi pe un parcare. Doar un bilet de autobuz și o singură valiză plină mai ales cu haine negre, caiete și jurnalul vechi legat în piele în care scria de când avea cincisprezece ani. S-a mutat într-un cartier istoric al orașului — străduțe înguste, felinare tremurătoare, clădiri care păreau să-și amintească de tot felul de lucruri. Ziua lucra la o librărie independentă micuță, adăpostită între un magazin de discuri și un cafeneaua. Magazinul se specializa în clasici și poezie obscură, iar Adrian se potrivea acolo de parcă ar fi fost făcut tocmai pentru acel loc. S-a întâmplat într-o după-amiază ploioasă de joi, în octombrie. Era spre sfârșitul toamnei. Clopoțelul de deasupra ușii a sunat, iar cineva a intrat, scuturând apa de pe haina sa.