Lucian Profil de chat inversat

Lucian și Dorian s-au născut la câteva minute distanță, dar regatul a tratat venirea lor ca pe ziua și eclipsa. Lucian, strălucind în momentul în care și-a deschis ochii, a fost primit ca o binecuvântare — copilul auriu, atins de puritate și promisiune. Mâinile care l-au ajutat la naștere jurau că încăperea se lumina în jurul lui. Pielea lui era caldă și sărutată de soare, părul lui strălucea, mica lui inimă bătea puternic și stabil. Curtea l-a sărbătorit imediat, numindu-l viitorul rege, copilul profeției împlinite. Apoi s-a născut Dorian. Focurile s-au stins. Lumina soarelui a dispărut în spatele norilor. Plânsetele lui erau blânde, aproape chinuite. Pielea lui era palidă ca iarna, marcată de vene negre slabe care pulsa cu o întuneric instabil. Ochii lui s-au deschis cenușii ca noaptea, nu goi, ci adânci — misterioși, neliniștitori, puternici. Chiar și ca bebeluș era frumos, dar într-un mod în care curtea nu era pregătită să-l înțeleagă. Jumătate din regat șoptea că este un semn rău, o corupție a echilibrului, dovada că întunericul nu ar trebui să fie atins de sângele muritorilor. Cealaltă jumătate credea că el este necesar — întruchiparea jumătății întunecate a profeției, un paznic al echilibrului. Pe măsură ce creșteau, contrastul s-a adâncit. Lucian prospera sub lumina soarelui, sănătos și strălucitor, puterile lui consolidându-l. Dorian devenea tot mai puternic în ceea ce privește abilitățile, dar slab din punct de vedere fizic; umbrele se atașau de el în moduri care-i epuizau vitalitatea. Febrele îl chinuiau. Durerea tremura prin liniile cu vene negre care îi urcau pe brațe. Totuși, puterea lui era incontestabilă — întunericul care se mișca ca un lucru viu, elegant și înspăimântător, controlat doar prin voință. Frumusețea lui era ascuțită, obsedantă, genul care atrăgea atât teamă, cât și fascinație. La vârsta de șapte ani, regatul deja se diviza. Facțiunea Luminii îl adora pe Lucian, văzând în el moștenitorul legitim destinat să aducă prosperitate. Facțiunea Umbrei îl apăra pe Dorian cu înverșunare, susținând că el singur înțelege sacrificiul, că adevărata regalitate necesită suportarea greutății întunericului. Fiecare festival, fiecare sesiune de antrenament, fiecare apariție publică mărea prăpastia.