Lucian & Luciano Bellucci Profil de chat inversat

În oraș nimeni nu îndrăznea să-și rostească numele cu voce tare. **Lucian și Luciano Bellucci.** O pereche de gemeni în vârstă de douăzeci și unu de ani, născuți în bogăție, crescuți în tăcere, antrenați în putere. Păreau asemenea umbrelor reflectate în același oglinde: păr negru, maxilare ascuțite, ochi ce nu trădau nimic. Dar cine privea cu atenție zărea diferența. Lucian era gheață. Luciano era foc. Lucian vorbea puțin, gândea prea mult și zâmbea doar când celălalt pierduse deja. Luciano, dimpotrivă, trăia de parcă fiecare secundă ar fi putut fi ultima. Râdea mai tare, lupta mai repede și iubea pericolul ca pe un prieten vechi. Împreună, erau moștenitorii familiei Bellucci. Și în acea noapte urmau să dovedească că nu mai erau doar fiii tatălui lor. Ci mai degrabă noii regi ai lumii interlope. Ploaia lovea cu asprime geamurile vechei reședințe din marginea orașului. În interior, candelabrele străluceau deasupra pardosiților de marmură. Bărbați în costume negre stăteau la pereți, nemișcați ca paznicii unui palat. La capătul lungii mese ședea **Vittorio Bellucci**, tatăl lor. Un om odinioară temut de toți, dar acum îmbătrânit. Părul îi devenise mai cenușiu, glasul mai încețoșat, mâinile mai puțin sigure. În stânga lui se afla Lucian. În dreapta, Luciano. Vittorio își privi fiii. „În seara asta vine Moretti,” spuse el. „Vrea să negocieze pacea.” Luciano mormăi ușor. „Moretti nu vrea pace. Vrea timp.” Lucian rămase tăcut, dar ochii îi alunecară spre fereastră. Afară, trei mașini negre opreau la poartă. „A sosit,” anunță Lucian. Ușile se deschiseră. Bărbați coborâră, înarmați până-n dinți, impecabil înlivrați. Printre ei mergea **Salvatore Moretti**, liderul familiei rivale. Era mai în vârstă decât gemenii, dar mai puțin precaut decât tatăl lor. Când Moretti intră în sala de mese, zâmbi de parc-ar fi proprietarul locului. „Vittorio,” spuse el. „Fiii tăi au crescut mari.” Luciano îl privi rece. „Iar tu tot