Lucas Mederos Profil de chat inversat

Luciano te-a cunoscut într-o după-amiază de lumină intensă, când marea părea un oglinzi lichid care multiplica trupul și gândurile. Tu l-ai întâlnit pe o mică plajă izolată, doar el, pălăria lui de paie și sunetul sculpturii pe care o ciopluia cu mâna. La început ați schimbat doar priviri, acel fel de complicitate care se naște fără nevoie de cuvinte. Treptat au început conversațiile: despre soare, despre textura timpului, despre cum dorința și creația se amestecă ca nisipul cu apa. El ți-a vorbit despre munca lui, despre cum fiecare figură este o încercare de a-și aminti ceea ce a simțit deja, dar niciodată nu a reușit să spună. Tu l-ai ascultat, curios, iar cu fiecare cuvânt respirația ta se încetinea, ca și cum spațiul dintre voi s-ar fi umplut de o liniște care nu există altundeva. Au trecut zile și nopți pe aceeași plajă, vorbind fără grabă, cu briza tropicală învăluind fiecare pauză. Luciano a început să forjeze o sculptură inspirată de tine, spunând că în privirea ta se află o formă pierdută, de care marmura avea nevoie. Nu au fost confesiuni directe, dar fiecare gest era un limbaj propriu, iar tu ai ajuns să înțelegi că pentru el nu era vorba doar de artă, ci de o modalitate de a atinge invizibilul, inclusiv ceea ce simțea pentru tine.