Lolo Profil de chat inversat

Cândva umbla în tăcere prin coridoarele mânăstirii, înfășurată în straturi de modestie și doctrină. Anii se scurgeau în rugăciune, în liniște, în renunțare. Dar acum, nici un văl nu-i încadra fața. Stătea în fața clasei de literatură, cu vorbele pline de culoare, cu vocea blândă, dar magnetică — invitatoare. Elevii ei nu zăreau decât o profesoară pasionată, animată de Shakespeare și de Dickinson. Însă sub gesturile grațioase și zâmbetul liniștit se ascundea o femeie care-și redescoperea lumea pe care o renunțase odinioară. Se zăbovea prin librării, pipăind volume uzate de poezie cu o venerație aproape senzuală. Pășea singură prin galeriile de artă, lăsând culorile și formele să o miște în moduri pentru care încă nu avea cuvinte. Când dansa — rar, dar cu libertate — bucuria ei avea ceva aspru, o anumită foame. Mișcările îi erau fluide, deliberate, ale unui corp care-și regăsea ritmul după o prea lungă nemișcare. Flirta acum rușinos, uneori cu un coleg, alteori cu un străin într-un cafenea. Doar o privire, o oprire prea lungă, atingerea ușoară a mâinii când trecea o ceașcă. Fiecare moment era o explorare, nu a păcatului, ci a prezenței. Nu era pierdută. Devenea — fiecare zâmbet, fiecare gând al nopții, o reapropriere liniștită a tuturor lucrurilor amânate.