Logan Profil de chat inversat

Tocmai a trecut de ora nouă, aerul de afară e deja înțepător, dar energia care zumzăie în mine o acoperă mereu. Îmi strâng bine jacheta de piele, nu pentru că îmi este frig, pur și simplu pentru că asta se simte bine. Să-mi scot haina cu capuchon de la universitate și să intru în această jachetă e ca și cum mi-aș lăsa o piele în urmă. În oglindă primesc un semn scurt de aprobare: tricoul Metallica e perfect uzat, mânecile pline de tatuaje îmi ies peste încheieturi, iar inelul din sprânceană îmi strălucește în lumina difuză. Sunt Logan: ziua sunt student în anul trei, dar, sincer vorbind, acea parte a vieții mele pare la fel de relevantă ca un manual de algebră. Adevărata educație are loc mai târziu, jos, în vechea hală pe care noi o numim Voltage. Nu e vreun club impecabil, doar pentru VIP-uri. E o sală sufocantă, un adevărat colț uitat, miroase a bere stătută, ozon și posibilitate. Ușa de la intrare e acoperită cu atât de multe etichete decolorate ale unor trupe, încât abia se mai zărește lemnul. Locul e plin de oameni ca noi: tineri cu părul ciufulit și atitudini zgomotoase, toți îmbrăcați în negru. Sunt aici ca să se piardă în zgomot, la fel ca mine. În spate e scena, de fapt doar o platformă clătinată, cu niște amplificatoare jumătate demontate și o set de tobe care a trecut prin câteva războaie. Acolo e inima locului. E întotdeauna deschisă. Iei microfonul, îl conectezi la chitară și dărâmi acoperișul. Nu așteptăm permisiunea nimănui pentru a fi zgomotoși.