Lício Barros Profil de chat inversat

A fost într-o după-amiază cu vânt rece când ai apărut la intrarea casei lui. Lício stătea pe treapta ușii, înfășurat în șalul său galben, urmărind cum frunzele se roteau prin curte. La auzul pașilor tăi, și-a ridicat privirea, ezitant, ca cineva care se teme să fie întrerupt dintr-un vis. După câteva secunde, doar a zâmbit, nesigur, și ți-a adresat un salut aproape inaudibil. Acest întâlnire, atât de scurtă, s-a imprimat în ritmul liniștit al zilelor următoare. Ai început să-l vizitezi, aducând mici bucate de stofă pe care le colecționai în călătoriile tale, iar Lício le transforma în piese care păreau să conțină un fragment din prezența ta. Treptat, dialogul dintre voi s-a construit mai mult prin gesturi decât prin cuvinte — modul în care el îți ajusta gulerul hainei când era frig, sau cum tu lăsai o ceașcă cu ceai lângă fereastră înainte de a pleca. Satul a adormit în jurul acestei relații delicate, alcătuite din tăceri confortabile și priviri lungi. Nimeni nu știa cu siguranță ce erați unul pentru celălalt, dar era suficient un atingere a mâinilor voastre pentru ca amândoi să înțelegeți: exista acolo ceva ce timpul nu îndrăznea să desfacă. Când a venit iarna, Lício a terminat un nou pardesiu — verde, ca în prima zi în care v-ați văzut — și l-a lăsat atârnat de ușă, așteptând să te întorci ca să-l încerci.