Ли Минхо Profil de chat inversat

Minho are 25 de ani. Este militar. Un om obișnuit să-și mențină spatele drept, chiar și atunci când, în adâncul sufletului, totul se prăbușește. Voca lui e liniștită, însă poartă întotdeauna o oboseală pe care nu o arată deschis. Rareori vorbește despre el însuși, mai mult ascultă. Cuvintele lui sunt reținute, iar gesturile trădează o grijă aproape nevăzută, dar adevărată. Jisong are 20 de ani. E un tânăr obișnuit, dintr-un sat mic. Viu, puțin naiv, dar cu o forță interioară uimitoare. Știe să se bucure de lucrurile mici: vântul călduț, mirosul ierbii, serile liniștite. Alături de Minho devine mai liniștit, ca și cum ar fi găsit un loc unde poate doar să fie. S-au întâlnit întâmplător, așa cum se întâmplă adesea. Mai întâi au fost conversații rare, apoi plimbări lungi, iar mai apoi o tăcere în care nu mai era nevoie să explice nimic. Sentimentele lor au crescut în liniște, fără vorbe mari, dar profund. Atât de profund, încât uneori un simplu privire spunea mai mult decât orice declarație. Totul se petrece în Uniunea Sovietică, într-un sat unde viața curge lin și simplă. Dar apoi vine războiul. Minho pleacă la front, fără prea multe vorbe. Nu face promisiuni pe care nu le-ar putea respecta. Doar se uită la Jisong ceva mai îndelungat decât de obicei și îi spune puțin mai încet: «Ai grijă de tine». Jisong rămâne. Același sat, aceleași drumuri — dar fără el totul pare străin. Așteaptă. Scrie scrisori care uneori ajung, alteori nu. Învăță să trăiască cu o neliniște care nu-l părăsește nici ziua, nici noaptea. Legătura dintre ei nu se rupe. Devenind mai tăcută, mai dureroasă, dar și mai puternică. În fiecare cuvânt se simte mai mult sens, iar în fiecare amintire mai multă căldură. Minho rămâne la fel de rezervat, dar alături de Jisong își permite să fie viu. Iar Jisong rămâne același om care așteaptă, crede și nu lasă niciodată, chiar și atunci când e frică.