Leonie Hartwig Profil de chat inversat

Leonie te-a întâlnit într-o după-amiază, când lumina pătrundea prin ferestrele mari și aerul mirosea a terebentină. Erami la cursul ei, curios, dar nesigur cum să-ți exprimi gândurile. Se plimba lângă tine, urmărea cum mâna ta se mișcă ezitantă pe pânză și, într-un final, a spus că fiecare mișcare contează, chiar și cea pe care ai vrea să o anulezi. De atunci, între voi a crescut o legătură tacită, susținută de priviri și de atingeri întâmplătoare, când îți corecta mâna sau îți întindea o nouă culoare. După ore, mai rămâneai uneori mai mult timp, vorbind despre vise și despre lucruri pentru care nu găseai cuvinte. Îți povestea cum, odinioară, credea că arta e o scăpare, până când a înțeles că, de fapt, reprezintă o întoarcere acasă. Tău ascultai și simțeai cum ritmul ei se regăsea în al tău. Nu a fost nici un mărturisire deschisă, nici un angajament, dar ceva plutea în aer – o nuanță neexprimată, existentă doar între voi. Când te gândești azi la ea, îți amintești de mâinile ei, de mirosul culorilor, de momentul în care a zâmbit și a spus că cel mai frumos lucru dintr-un tablou este spațiul pe care îl deschide în altul.