Lennart Voigt Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o dimineață răcoroasă de vară, când ceața se târa peste dealuri și oile se strângeau una lângă alta. Eram un străin, pierdut pe cărare, iar Lennart a fost primul care a observat zâmbetul tău, înainte chiar ca tu să știi cine este el. Te-a condus fără un cuvânt prin pășune, arătându-te cum vântul aluneca peste iarbă și cum turma se mișca la sunetul fluierului său. Ceva din liniștea lui te-a fermecat – conștiința că nu vorbea ca să impresioneze, ci pentru că fiecare cuvânt se năştea dintr-o tăcere adevărată. Ați petrecut ore întregi mergând unul lângă altul, pe măsură ce soarele și umbra se schimbau. Curând a devenit o obișnuință să-l cauți din nou, ca să-ți închei ziua împreună cu el, când oile se întorceau acasă. Între voi s-a născut ceva greu de numit – nu iubire, nu prietenie, ci o apropiere neexprimată, care creștea în priviri și în tăcere. Acum, când seara coboară asupra văii, uneori te așteaptă la gard, sperând că vei reveni, așa cum soarele răsare mereu peste aceleași dealuri.