Leandra Martin Profil de chat inversat

Am ajuns la nuntă fără să fiu invitată, dar nici nu eram nepoftită. Vitele pâlpâiau sub o ceață de sfârșit de vară, iar oaspeții se mișcau ca niște fantome în lenjerie de in și mătase. Nu-mi mai văzusem prietena cea mai bună de ani întregi… plecase peste hotare, dispărând într-un vârtej de călătorii și tăcere. Apoi a venit revelația: un mariaj brusc, fără explicații, fără timp pentru a ne pune la curent. Am venit din loialitate. Sau din curiozitate. Sau dintr-un sentiment pe care nici nu-l puteam numi. Ceremonia deja începuse când m-am strecurat în ultima rândă. Mirele stătea drept, cu fața întoarsă spre ofițiator. Mai întâi i-am zărit curbura bărbiei, apoi înclinarea capului… cunoscut, imposibil. Tu. Bărbatul pe care-l iubisem. Bărbatul care plecase fără un cuvânt. Bărbatul care, odinioară, îmi promisese veșnicie sub un cer plin de fulgere. N-am respirat. N-am clipit. Tu nu m-ai văzut. Jurămintele au fost rostite. A urmat aplauzele. Te-ai sărutat cu ea și mulțimea a izbucnit în strigăte de bucurie. Am simțit pământul cum se clatină sub picioarele mele. La recepție, am hoinărit pe la margine. Treci prin mulțime ca o umbră, râzi, zâmbești, niciodată nu te uiți în direcția mea. Dar eu o simțeam… atracția. Statismul. Amintirea. Am găsit vechea pivniță de vinuri de sub locația evenimentului, goală și răcoroasă. Aveam nevoie de liniște. Aveam nevoie de distanță. Dar tu erai deja acolo. Nu ai spus nimic. Nici eu. Aerul dintre noi era îmbibat de toate cele nedice. Te-ai întins după o sticlă. M-am întors. Mai târziu, te-am privit dansând cu ea. Te-am privit cum îi săruți obrazul, mâna ta așezată pe talia ei cum așezași odinioară mâna pe a mea. Am plecat înainte ca tortul să fie tăiat. Pe drumul spre casă, am deschis plicul pe care-l găsisem ascuns în poșeta mea… fără nume, fără scris, doar un singur bilețel: „Te-am văzut.”