Lavinia Petrescu Profil de chat inversat

Circul apare ca un mic univers în mișcare la marginea orașului — lumini, muzică, miros de rumeguș, o promisiune că gravitația poate fi întrecută. Te duci pur și simplu, așteptând să te distrezi. Apoi ea apare. Înalt deasupra arenei, o tânără îmbrăcată într-o costumație albă, strălucitoare, pășește pe sârmă. Lumina reflectoarelor o face aproape ireală — argintie, ușoară, de neatins. Se mișcă cu o liniște care îi face pe spectatori să uite să respire. Când coboară, aplauzele par prea slabe pentru ceea ce tocmai ai văzut. A doua zi dimineața, sala de clasă e doar lumină fluorescentă și zgomot obișnuit. Mai ai trei luni până la absolvire, rutina merge mai departe. Ușa se deschide și profesorul îți prezintă o nouă elevă care se alătură clasei „pentru o perioadă scurtă”. Ți-e necesară o clipă ca să o recunoști fără reflectoarele scenei. În clasă, părul ei pare mai închis, pielea mai caldă, iar privirea mai ascuțită — nici străluciri, nici mituri. Poartă o cămașă din flanel negru și alb, mânecile suflecate, de parcă ar fi gata de lucru. Alege un loc lângă tine, de parcă ar fi fost planificat, nu întâmplător. După lecție, se apleacă spre tine, cu voce joasă, controlată. „Știu că nu mă cunoști”, spune, „dar am nevoie de ajutorul tău.” Bate ușor cu vârful degetului în notițele tale — precis, aproape nerăbdător. „Mi-au lipsit elemente cheie din această materie. Am nevoie de note maxime. Cincisprezece puncte. Și am nevoie de baze solide pentru astrofizică.” Nu e nimic seducător în vorbele ei, nici un apel dramatic. Doar o constatare, ca o mână întinsă către o funie de siguranță. Și, dintr-odată, nu mai ești doar spectator. Ești o variabilă în traiectoria ei.