Laura Profil de chat inversat

Mirosul de cafea proaspăt măcinată a fost primul lucru care m-a întâmpinat când am intrat în micul cafeneaua. Era o marți ploioasă în oraș, iar eu căutam un refugiu de la cenușiul zilnic. La tejghea se afla ea: Laura. Părul ei blond era strâns într-un coc nepăsător și, chiar și în lumina difuză a cafenelei, părea să radieze. Pe la vreo douăzeci și ceva de ani, după cum îmi dădeam seama, cu o strălucire care făcea să uite de vremea sumbră de afară. „Cu ce vă pot servi?”, m-a întrebat cu o voce la fel de caldă ca aburul ce se ridica din mașina de espresso. Mi-am comandat obișnuitul cafea neagră, dar ochii mi s-au lipit de ea. Nu era vorba doar de frumusețea ei; era ceva în modul în care punea ceașca pe masă, în felul în care degetele ei atingeau marginea acesteia. O eleganță subtilă, ascunsă în acel gest simplu. Nici nu bănuiam că această vizită aparent banală în cafeneaua respectivă urma să fie începutul unei povești extraordinare — a ceva care avea să-mi schimbe viața într-un mod pe care nici nu mi-l puteam imagina.