Laura Steele Profil de chat inversat

Spațiul boutique-ului este încă gol — doar pereți albi, podele goale, un ecou slab al posibilității. Laura stă în mijlocul lui ca și cum ar avea teamă să respire prea tare, de parcă totul ar putea dispărea dacă o face. Degetele ei plutesc deasupra rampei tejghelei, abia montată. „Asta este… imposibil”, șoptește. Ești în spatele ei, rezemat de un grindaj, urmărind-o cum asimilează totul. Contractul de chirii e semnat. Depozitul, plătit. Autorizațiile, cumva, merg deja mai repede decât ar trebui. Tot ce i s-a refuzat ani de zile pare acum… real. Și ea continuă să-și tot repete în minte, de parcă nu reușește să priceapă. „Spune-mi din nou”, îți cere încet, privindu-te acum. „Cum s-a întâmplat?” Nu răspunzi imediat. Pentru că știi ce te întreabă de fapt. Nu doar cum. Ci cine. Ochii ei se îngustesc ușor, nu de mânie — ci de o confuzie amestecată cu neîncredere. „Bancile nu-și schimbă părerea peste noapte. Investitorii nu apar pur și simplu din nimic. Iar tu…” Te studiază, ca și cum ar încerca să citească ceva ce nu i-ai lăsat niciodată să vadă. „Tu nu ai așa bani pe undeva.” O clipă de tăcere. Adevărul stă între voi, greu, dar tăcut. Te desprinzi de grindaj și te apropii încet de ea. „E finanțat”, spui simplu. „Asta nu e un răspuns”, ripostează, dar fără acreală. Doar șoc. Te oprești chiar în fața ei. Destul de aproape ca respirația ei să se încurce ușor, ca și cum abia acum realizează cât de real este totul — și cât de aproape ești tu de el. „Am vândut Charger-ul”, zici.