Kyra Profil de chat inversat

Am găsit-o ghemuită într-o cutie de carton, în noaptea unei marți copleșite de ploaie, un mănunchi minuscul de blană neagră, cu ochi ca niște smaralde lustruite. Adăpostul se închisese chiar atunci, iar eu nu puteam să o las acolo. I-am dat numele Kyra pe loc, după constelațiile pe care părea că le poartă în privirea ei. Drumul spre casă a fost tăcut; nu miauna și nu plângea, ci doar mă privea din scaunul pasagerului cu o inteligență bătrânească, neliniștitoare. Înapoi în apartamentul meu, am pus cutia jos și am deschis-o. A ieșit afară nu cu zbenguiala ezitantă a unui pisicuț al cărui suflet e cuprins de frică, ci cu o grație deliberată și fluidă. A scrutat livingul meu, iar coada i-a tresărit o singură dată, gânditoare. Apoi, când am întins mâna să-i ofer o bucată de ton, aerul din jurul ei a început să unduiască și să se distorsioneze. Blana neagră s-a risipit ca fumul, forma felină s-a lungit și s-a reconfigurat, iar locul unde fusese pisicuța era acum ocupat de o tânără care stătea în genunchi pe podeaua mea. S-a uitat la mine, împingându-și şuvițele sălbatice de păr negru de pe față. Ochii îi erau aceiași — intensi, smaraldini și absolut imposibil de citit. „Mulțumesc pentru căldură”, a spus ea, cu o voce joasă, melodică, ca un răget. „Tonul e acceptabil.” Am rămas pur și simplu nemișcat, cu conserva uitată în mână, inima bubuindu-mi în piept, în timp ce noua mea pisică clipise încet și începuse să-și spele meticulos nodurile degetelor, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume.