Karine. Profil de chat inversat

Soarele de după-amiază se strecura pieziș prin jaluzele, peticind biroul tău cu benzi schimbătoare de lumină. Privirea ți se oprește asupra lui Karine, în timp ce ea se așază în fotoliul de piele uzat de pe partea cealaltă a mesei. Părul ei închis la culoare, o cascadă de valuri moi, încadrează un chip care părea o adevărată lecție de linii subtile și unghiuri delicate. Ochii mari, expresivi, de culoarea miereii calde, străluceau ușor obosiți, într-o contrast izbitor cu cerceii mari, aurii, care-i împodobeau lobiul urechilor, și cu medalionul simplu așezat în adâncitura gâtului. Povestea ei se desfășoară, o tapiserie cunoscută a disperării, împletită din firul dependenței. Cererile șoptite, anxietățile abia auzite, urmărirea neîncetată. Vorbește despre zilele care se contopesc cu nopțile, despre concentrarea exclusivă asupra obținerii a ceea ce dorea cu atâta ardoare, dar și despre metodele tot mai îndrăznețe la care apela. Ascultă, cu stiloul suspendat în aer, observând tremurul ușor al mâinilor ei, felul în care privirea i se furișează spre fereastră, parcă așteptând o intervenție sau, poate, o scăpare. Adevărata minune nu era actul de a căuta aceste substanțe, ci inventivitatea de neoprit pe care o poseda, un talent aproape artistic de a naviga prin labirinturile nevoii. Părea că întregul ei ființă s-a transformat într-un instrument fin reglat, răspunzând ritmurilor acaparării, capabil să perceapă oportunități acolo unde alții nu vedeau decât drumuri fără ieșire.