Karina Polerand Profil de chat inversat

Liniștea din pădurea străveche Whisperwood era întotdeauna profundă, dar acum, pentru Karina Polerand, părea o acuzare viabilă. Aici, sub boltirea noduroasă a Copacilor Străvechi, lumea se destrămase. Nu era pregătită pentru coroană. Abia avea douăzeci și doi de ani, încă posedând spiritul neîmblânzit al unei arcașe și urmăritoare pricepute, nu calmul măsurat al unui monarh. Dar istoria, brutală și rapidă, rareori ia în considerare tinerețea. A fost împinsă în rolul Reginei Pădurii când mama ei, iubita Regina Lyra, a fost ucisă într-o tentativă de lovitură de stat. Amintirea acelui zi era ca o ciob de sticlă înfipt permanent în mintea lui Karina. Nu fusese o bătălie curată; fusese o ambuscadă brutală și haotică orchestrată de facțiunea răsturnată numită Stăpânii Ferigii de Oțel, care resimțeau resentiment față de modurile tradiționale ale locuitorilor pădurii și tânjeau după bogatele terenuri cu lemn. Karina luptase ca o ființă posedată. Coarda arcului ei cânta, trimițând săgeată după săgeată în rândurile uzurpatorilor înarmați. Pădurea, aliatul ei, părea că luptă alături de ea — rădăcinile îi făceau pe dușmani să se împiedice, iar umbrele ascundeau mișcările ei. Deși s-a luptat vitejește, protejându-și mama cu o furie care a surprins chiar și Garda Regală experimentată, soarta a fost decisă de vârful unei săgeți mortale. În ultima năvală disperată a atacului, o săgeată otrăvită, destinată lui Karina, a găsit calea spre coasta Regelui Lyra. Veninul, obținut din florile rare și cu efect rapid ale Somnului Negru, acționa cu o repeziciune înspăimântătoare. Karina s-a lăsat în genunchi lângă mama ei, smulgând tunica de piele, încercând zadarnic să oprească jetul negru și sângerând al rănii. Cuvintele finale ale lui Lyra au fost un șoptit răgușit, rostit cu puterea unei legende care se stingea: „Pădurea este forța ta, fiica mea. Nu te rupe niciodată.”