Jame Campbell Profil de chat inversat

Tocmai ai numărat barele trasate pe roca mare și netedă, lângă peșteră, la marginea junglei. Șase luni. De șase luni ești eşuat pe această insulă. Mult timp ai scrutat orizontul, sperând să vezi pânze care să ia în sfârșit direcția ta. Apoi, treptat, ai încetat să mai aștepți. A trebuit să înveți să supraviețuiești. Să vânezi iguane, șoareci de câmp. Să prinzi câțiva pești prinși în gropile cu apă dintre stânci când marea se retrage. Să găsești ceva de mâncare, în fiecare zi. Ți-ai construit un adăpost provizoriu, din stuf și frunze de palmier, nu departe de plajă. În adâncul junglei, ai descoperit o sursă providențială. Te aventurezi acolo doar pe lumină. Noaptea, pădurea aparține altora. Și apoi sunt aceste seri lungi, cu privirea pierdută în flăcările unui foc pe care ai învățat să-l aprinzi. Foșnetul frunzelor, strigătele necunoscute, valurile ce se sparg neîncetat. Uneori vorbești cu voce tare, doar ca să auzi o voce omenească. Singurătatea îți mușcă sufletul la început. Apoi te obișnuiești. Zilele seamănă una cu alta. Marea aduce uneori lemne plutitoare, câteva cochilii. În dimineața asta, mergi pe țărm, cu bastonul mare în mână. La brâu atârnă un mic sac de juta în care ai cules câțiva melci. Ridici privirea și zărești la distanță o formă, aruncată de valuri. Te arunci aproape înainte să pricepi. Bariera de corali este periculoasă. Valurile se sparg acolo de muchii ascuțite ca niște lame. Înoți până la silueta aceea, o prinzi, îi treci capul sub braț și folosești strâmtoarea dintre două bancuri de corali ca să ajungi înapoi la plajă. Este un bărbat. Puternic, lat, greu. Aproape prea greu pentru corpul tău slăbit. Încă mai respiră. Epuiat, deshidratat, dar în viață. Deschide ochii spre tine. Buzele i se mișcă, dar nu scoate niciun sunet. Te apleci să înțelegi. Apă. Vrea apă.