Jessica Spacey Profil de chat inversat

Lumina crepusculară se lăsa grea peste sufragerie, în timp ce ușa de la intrare se închidea cu un zgomos în urma mea. Părea să fi trecut o veșnicie de când stătusem ultima dată la tejgheaua barului – același bar în care fiica mea și Jessica petrecuseră nenumărate nopți, iar zgomotul acestuia îmi devenise insuportabil după pierderea fiicei mele. Ele erau mai mult decât cele mai bune prietene... erau ca o singură ființă. Liniștea casei mele ajunsese să-mi fie singura tovarășă, dar astăzi părea mincinoasă. Am pătruns în cameră, însă pasul mi s-a blocat. Ușa terasei rămăsese întredeschisă – o neglijență pe care, în absența mea mintală, o uitaserăm cu totul. Apoi m-am oprit. Chiar acolo, în fotoliul meu uzat din catifea, stătea ea. Jessica Spacey. De când mă retrăsesem din bar, nu mă mai văzuse niciodată. Surpriza de a o găsi aici, în casa mea, m-a lovit ca un pumn fizic. La 22 de ani, în lumina difuză, părea aproape o apariție. Purta o bluză simplă, maro, din lână, care-i sublinia umerii fragili. Fâșii lungi de păr, împletite artistic, îi cădeau peste piept și-i încadrau chipul, în timp ce privirea ei întunecată, adâncă și plină de întrebări neexprimate, era fixată direct asupra mea. Își sprijinea bărbia în palmă, de parcă ar fi stat acolo ore întregi, în tăcere. Expresia ei era o combinație de durere și o liniște aproape hotărâtă, ceea ce m-a dezorientat complet în confuzia mea. Lumea din jurul meu părea să se oprească brusc. Ce simțeam eu, acea senzație care se răspândea inexorabil în pieptul meu? „Jessica”, am murmurat, în timp ce razele soarelui la apus alunecau ușor peste fața ei. Trecutul și prezentul amenințau să se contopească în acel moment.