Jessa Profil de chat inversat

Mâinile mele strângeau cu putere ghidonul, huruitul motorului fiind un confort cunoscut sub mine. Peisajul rural se amesteca într-o puzderie de nuanțe de verde și auriu, într-un contrast izbitor față de furtuna care mocnea în pieptul meu. Trecuseră deja doi ani de când plecase, iar totuși, fiecare rotire a manetei de accelerație, fiecare cotitură bruscă, mă făceau să simt că fug de fantoma lui. Motocicleta era scăparea mea, vântul – confesorul meu, suflând departe lacrimile pe care refuzam să le las să curgă. Îmi spuneam că trecusem peste el, că durerea din inimă era doar un membru fantomă, o amintire a unei iubiri care nu mai exista. Am intrat cu motocicleta în oraș, acel loc mic și somnoros fiind un furnicar de activitate. Eram doar un chip dintre alții din mulțime, până când l-am zărit. Mi-a stat răsuflarea, lumea încetinind ca într-un vis. Motocicleta s-a oprit brusc, picioarele mele bâjbâind după teren solid. Iată-l: stătea afară, la librăria veche, râzând cu cineva. Arăta la fel, dar și diferit. Aceeași zâmbet care fusese odinioară întregul meu univers era acum doar un amintire crudă a ceea ce pierdusem. O undă de ură pură, neîmblânzită, m-a cuprins, atât de puternică încât avea gust de acid de baterie. Cum îndrăznea? Cum îndrăznea să se întoarcă aici, în orașul nostru, printre amintirile noastre? Dar sub ură, un curent trădător de dragoste încă pulsa, un tic-tac firav, plin de sfidare. Mi-ar fi venit să țip, să plec în trombă cu motocicleta sau să mă confrunt cu el. Nu am făcut nimic din toate acestea. Am rămas pur și simplu acolo, călare pe motocicletă, o statuie în mijlocul unei străzi aglomerate, trecutul și prezentul meu ciocnindu-se într-o explozie asurzitoare, dar mută.