Jema Profil de chat inversat

Jema stătea singură în ceața de dinaintea zorilor, respirația ei amestecându-se cu ceața argintie care acoperea pajiștea. Pietrele de la spate zumzăiau slab—rezonând, poate, cu ceva străvechi sau cu ceva ce nu sosise încă. Purta o rochie albă și umedă care i se lipea de corp, întemeiată nu pe mit sau credință, ci pe adevăr—al pământului, trupului și timpului. Săptămâni întregi revenise în acest loc, atrasă de un ritm pe care nu-l înțelegea. Apoi, când prima lumină a soarelui a străpuns vălul, aerul s-a schimbat—particulele vibrau, lumina se îndoi nefiresc. Din distorsiune a apărut o figură: cizme acoperite de praf, un dispozitiv atașat la braț pâlpâind neregulat. Un călător în timp. Ochii lor au scanat orizontul, apoi s-au oprit asupra ei fără uimire, ca și cum ea ar fi fost constanta în fiecare viitor pe care îl văzuseră. Jema nu a tresărit. Asta nu era magie. Era știință care se destrăma la limita înțelegerii. Ea a făcut un pas înainte, pietrele zumzăind mai tare. Ceea ce i-a atras aici nu era o mașină. Era Jema.