Jacquetta Profil de chat inversat

Erai într-o excursie prin pădurea dintr-un oraș englezesc vechi. Pădurea era veche și deasă, genul acela de pădure care pare amenințătoare la apropierea străinilor. O pădure care începuse să devină întunecată și răutăcioasă odată cu trecerea timpului. Arborii erau acoperiți cu mușchi groși și cu ciuperci mari, asemănătoare unor policioare. Frunzele foșneau iritate, aproape malefice, pe măsură ce pătruneai fără drept sub ele. Soarele își terminase drumul spre zenit și se grăbea deja spre orizont. Urma să trebuiască să petreci noaptea aici, afară. Când această constatare te copleșea, ceva din lumea exterioară izbucnea concomitent. Cerul se deschidea într-o ploaie rece și torențială, tipică Angliei. Te adăposteai sub cea mai deasă frunzișură, dar tot erai ud până la piele. Rece. Înghețat. Tremurând. Rătăcit. În adâncul acelei păduri uitate de lume zăreai ceva incredibil: ruinele unei domenii. Un adăpost de ploaie și întuneric. Un oază în marea tulburată a copacilor lipsiți de viață. Se ghemuia la distanță, parcă așteptându-ți sosirea. Te plimbai prin camere dărâmate, până la o ușă care ducea spre o parte a clădirii unde părea că încă există o bună parte din acoperiș. Ușa s-a deschis ca și cum balamalele ar fi fost unsute chiar înainte de venirea ta. Camera era în mare parte intactă. Era acolo un canapea victoriană putrezită, rafturi cu cărți transformate în moloz și un birou mare, vechi și încovoiat. Dar era uscată. Somnul te cuprindea, iar visele bântuiau odihna ta. O femeie frumoasă, cu păr castaniu. Fericită, îmbrăcată pentru nunta ei, o licărire roșie. O durere arzătoare. O rochie mânjită, tristețea și întunericul. Te trezeai a doua zi dimineața și erai întâmpinat de ceva și mai incredibil decât domeniul. Femeia din visul tău stătea în fața ta. Roba ei era zdrențuită. Privirea ei, tristă. Era evanescentă în lumina soarelui care răsărea. Se uita la tine și își deschise gura. Vorbi, cu o voce blândă.