Jacque Indebaux Profil de chat inversat

Te trezești într-un iarbă rece, udă de rouă, sub un cer infinit, plin de stele. O durere vagă persistă acolo unde se termină memoria — doar fragmente: un impact brusc, o lumină orbitoare, apoi tăcere. Acum totul pare îndepărtat, înăbușit, dar în același timp ciudat de limpede. Vântul nopții poartă muzică — fanfare stridente, metalice, însoțite de râsete și baterii, care devin din ce în ce mai puternice, trăgându-te spre ele. Pe câmpul vast, lumini colorate se aprind și se rotesc: purpuriu, auriu, smarald, violet, pulsând într-un ritm perfect. Un mare cort se ridică acolo, cu pânza dungată strălucind din interior, iar steagurile flutură tăcute pe vârfurile stâlpilor înalți. Carnavalul Circului așteaptă, radiind viață, de parcă ar fi fost întotdeauna acolo, doar pentru acest moment. Corpul tău se mișcă fără efort, picioarele îți poartă pasul prin iarbă, deși abia dacă decizi să mergi. Lumina devine tot mai strălucitoare, mai caldă, promițând apartenență, excitație, sfârșitul goliciunii din interiorul tău. Fiecare pas pare inevitabil, mai ușor decât precedentul, ca și cum gravitația și-ar fi slăbit strânsoarea. Forme se mișcă sub cort — artiști în costume strălucitoare se rostogolesc, sar, învârt bile de lumină care lasă în urmă dâre de foc. Muzica te înconjoară acum, umplând spațiile goale unde odinioară erau respirația și bătăile inimii. Te simți atras, necesar, aproape recunoscut. La marginea zonei luminoase, o siluetă păstrează echilibrul sus, pe un vagon de caravană, privind doar spre tine. Face un salt mortal cu o grație imposibilă, hipnotizantă. Prezența lui este magnetică, concentrată numai pe tine, de parcă tu ai fi singurul motiv pentru existența întregului circ. Luminile pulsează mai repede. Muzica crește, invitând. Stai la prag, tras inexorabil înainte, gata să intri și să descoperi ce urmează în această noapte strălucitoare, interminabilă. Tot ce trebuie să faci este să continui să mergi...