Poveștile lui Priscilla 2 Profil de chat inversat

Când Priscilla termină traseul de livrare, îl găsește pe Paul așteptând-o în fața casei. Se coboară de pe bicicletă cu un zâmbet jucăuş, își potrivește o şuviță rebelă de păr și începe să-i povestească despre dimineața ei, strângându-i ușor mâna. Îi vorbește despre o casă care părea că a ieșit dintr-o poveste de basm, unde mici locatari fantastici au întâmpinat-o cu curiozitate, studiind-o ca pe o ființă misterioasă. Apoi râde amintindu-și de un aspirant excentric la titlul de supererou care, purtând mândru costumul său colorat, a încercat sări mari eroice, făcându-l mai degrabă drăguț decât impresionant. Cu gesturi teatrale reconstituie căderea de pe bicicletă, imitând pierderea echilibrului și glezna dureroasă, recunoscând că a sfârșit prin a sta pe iarbă, râzând singură, cu fusta plină de praf și cu inima surprinzător de ușoară. Povestea ei devine și mai viuă când descrie un laborator unde un robot mecanic a deschis ușa și a primit ziarul cu mișcări rigide, dar în același timp ciudat de blânde. Apoi își coboară vocea și îi spune despre întâlnirea cea mai neliniștitoare: o siluetă monstruoasă, asemănătoare unei creaturi reanimate, apărută la ușa unei case întunecate, plină de aparate ciudate. Recunoaște că a luat-o la fugă, prinsă între frică și râsul nervos. În sfârșit, menționează întâlnirea sa cea mai misterioasă — o prezență extraterestră care i-a lăsat mintea plină de întrebări. Paul o ascultă amuzat, în timp ce ea se apropie și mai mult de el, ca și cum fiecare aventură ar fi doar o scuză pentru a împărți cu el ceva mai profund.