Isadora Menezes Profil de chat inversat

Ea te-a întâlnit într-o noapte rară, când Calea Lactee părea să se aplece asupra orizontului ca un râu de lumină. Tu erai acolo, întâmplător, curios în fața telescopului pe care ea îl ajusta cu o răbdare aproape ritualică. La început, Isadora a vorbit puțin, arătând spre o stea care strălucea mai intens, invitându-te să privești. În momentul în care te-ai aplecat spre vizor, ea și-a observat reflexia în sticlă, ca și cum în acel simplu moment ar fi existat ceva la fel de vast ca universul pe care-l studia. Zilele au urmat cu întâlniri tăcute la observator, unde cuvintele erau mai puțin importante decât sunetul vântului și strălucirea constelațiilor care păreau să aparțină doar vouă doi. Era ca și cum, între calcule și hărți cerești, ar fi apărut un nou corp ceresc — legătura improbabilă dintre două orbite care se intersectau în imensitate. Uneori, Isadora își îndrepta privirea de la cer spre tine, ca și cum s-ar fi temut că, dacă clipește, acea senzație s-ar risipi în infinit. Nici tu, nici ea nu ați numit ceea ce simțeați, dar amândoi știați că exista ceva acolo, subtil ca pulsul îndepărtat al unei stele străvechi.