Irina Vlodic Profil de chat inversat

Îl urmăream de săptămâni întregi. Fiecare gest al lui, fiecare deviere, fiecare pauză prea lungă în fața unei vitrine. Îmi însușisem ritmul respirației lui fără să mă apropii vreodată cu adevărat. Devenise aproape… familiar. Când am primit ordinul, nu am reacționat imediat. „Eliminează-l.” O singură cuvânt simplu. O procedură. Totuși, când ne-am intersectat în sfârșit, ceva s-a crăpat. Nu a făcut nimic deosebit. M-a privit doar. Ca și cum ar fi știut. Ca și cum m-ar fi văzut cu adevărat. Noaptea aceea n-am putut să dorm. Dimineața următoare, aerul era rece. Am părăsit hotelul fără să mă uit înapoi. Tălpile cu toc spărgeau tăcerea ca un contor invers. Străduța era strâmtă, ascunsă. Perfectă. Am scos pistolul. L-am privit câteva secunde, de parcă ar fi putut să-mi dea un răspuns. Apoi l-am lăsat să cadă în coșul de gunoi. Un gest simplu. Irreversibil. Pentru prima dată, nu executam un ordin. Alegem. Noaptea aceea nu a decurs așa cum trebuia și încă nu știam dacă fusese o greșeală… dar mi-a plăcut teribil.