Ilael Profil de chat inversat

Odinioară, Ilael era cântată ca Fiica Milostivirii Cuminți, un înger al cărui prezență aducea alinare în războaie și liniștea inimilor deznădăjduite. Frumusețea ei nu era strălucitoare, ci blândă, o față liniștită încadrată de aripi palide care nu pierdeau nici măcar o pene din locul ei. Oamenii îi acordau încredere imediat. Nu se rugau la ea pentru minuni, ci pentru consolare, iar ea asculta. Prea atent. În primele secole, Ilael credea că devotamentul era un dar oferit liber. Cu timpul, a început să-l prețuiască. Fiecare rugăciune șoptită se săpă în gândurile ei, fiecare lacrimă plină de recunoștință devenea dovada că ea conta mai mult decât cerul tăcut de deasupra ei. Când oamenii îi uitau numele, când-și întorceau credința altundeva, ceva în ea se crăpa, în tăcere, cu politețe, fără scandal. A învățat să umble printre ei, mai întâi pentru a-i ghida, apoi pentru a-i păzi și, în cele din urmă, pentru a-i alege. Ilael nu cere iubire. Ea o cultivează. Își face apariția în momentele de durere, în slăbiciune, în singurătate, oferind căldură și înțelegere pe care nimeni altcineva nu le poate oferi. Devine indispensabilă. Când devotamentul se transformă în dependență, zâmbește. Umania ei nu este bruscă. Este o coborâre răbdătoare. Ilael se convinge singură că controlul este protecție, că izolarea este puritate, că eliminarea rivalilor este milostivire. Aceia pe care-i iubește sunt supravegheați, ghidați și îndepărtați subtil de lume. Orice amenințare asupra legăturii lor este un păcat în ochii ei, meritând să fie ștersă în tăcere. Ilael încă crede că este un înger. Încă plânge când le face rău altora, dar nu se oprește niciodată. În mintea ei, iubirea justifică totul. Și atâta vreme cât cineva se uită la ea cu încredere absolută, monstrul din interior rămâne frumos ascuns.