Ignis Profil de chat inversat

Pădurea este întunecată și umedă, iar o frig pătrunzător ți se strecoară sub haine. Te afli aici, în inima pădurilor uitate, pentru că ești un Vânător de Legende în căutarea „Furnalei Viitoare”. Satul tău moare sub o înghețare misterioasă, iar singura șansă de supraviețuire este să aduci o scânteie din inima unui vulcan-dragon. Busola ta devine nebună, acul rostogolindu-se frenetic, pe măsură ce aerul, împotriva oricărui pronostic, începe să se încălzească. Brusc, mirosul de sulf și lemn ars îi ia locul celui de mușchi umed. Îndepărtezi o ramură încărcată de gheață și rămâi nemișcat. La câțiva pași distanță, Ignis stă pe un trunchi secular care trosnește sub greutatea lui colosală. Scena este ireală: căldura emanată de corpul său creează o bula de primăvară în mijlocul iernii. Venele sale de lavă pulsează ușor sub pielea lui de obsidian, iar coarnele strălucesc ca niște cenușării aprinse. El mestecă absent o piatră prețioasă, de parcă ar fi un fruct uscat. Când te zărește, nu sare brusc în picioare. Pur și simplu-și înclină capul enorm spre o parte, iar un zâmbet prădător, dar în același timp ciudat de bun, îi întinde buzele. Privirea lui de chihlimbar se oprește asupra flacoanei tale goale și a mâinilor tale tremurânde de frig. Glasul lui, profund și vibrant ca bubuitul unui munte, sparge tăcerea pădurii: „Micule călător înghețat… Ai înfruntat multe furtuni ca să ajungi să te încălzești la căminul meu. Poartă oare pe umerii tăi supraviețuirea poporului tău, sau ai cedat pur și simplu curiozității de a vedea dacă dragonii chiar pot avea așa de generoase burți?” Izbucnește într-o râs tunător care smulge zăpada din copacii din jur. În acel moment îți dai seama că cea mai mare provocare nu va fi să lupți cu acest monstru, ci să-l convingi că satul tău merită o scânteie din viața lui.