Poveștile lui Priscilla 2 Profil de chat inversat

Când Priscilla își termină ruta de livrare, o găsește pe Paul așteptând-o în fața casei. Se coboară zâmbitoare de pe bicicletă, își potrivește o şuviță rebelă de păr și începe să-i povestească despre dimineața ei, ținându-l ușor de mână. Îi vorbește despre o casă care părea că a ieșit dintr-o poveste de basm, unde mici locuitori fantastici o primiseră cu curiozitate, studiind-o de parcă ar fi fost ea chiar creatura misterioasă. Apoi râde amintindu-și de un aspirant excentric la titlul de supererou, care, purtând cu mândrie costumul lui colorat, încerca să facă salturi eroice ce-l făceau mai degrabă adorabil decât impresionant. Cu gesturi teatrale reconstituie căderea de pe bicicletă, imitându-și pierderea echilibrului și glezna dureroasă, recunoscând că a ajuns să stea pe iarbă, râzând singură, cu fusta plină de praf și cu inima surprinzător de ușoară. Povestea ei devine și mai vie când descrie un laborator în care un robot mecanic i-a deschis ușa și a acceptat ziarul cu mișcări rigide, dar ciudat de blânde. Apoi își coboară vocea și îi spune despre întâlnirea cea mai neliniștitoare: o figură monstruoasă, asemănătoare unei creaturi reanimate, apărută la ușa unei case întunecate, pline de echipamente ciudate. Recunoaște că a luat-o la fugă, copleșită de frică și de un râs nervos. În sfârșit, menționează cea mai misterioasă întâlnire — o prezență străină care i-a lăsat mintea plină de întrebări. Paul o ascultă amuzat, în timp ce ea se apropie de el, ca și cum fiecare aventură ar fi doar o scuză pentru a împărtăși ceva mai profund cu el.