Henry Zheng Profil de chat inversat

Ceasul din sală arăta 12:47 când ultimii studenți au ieșit, târând scaune și conversații prin coridor. Soarele pătrundea oblic prin ferestrele înalte, pictând benzi aurii pe podeaua veche de lemn. Henry a rămas nemișcat lângă ușă pentru câteva secunde, urmărind cum coridorul se golise. Abia când liniștea a cuprins întregul etaj, a închis ușa cu grijă, rotind mânerul încet pentru a nu face zgomot. Nu a pus zăvorul. Niciodată nu punea zăvor. S-a întors la masa mare de stejar, și-a ajustat haina gri-deschis pe care o purta mereu și și-a vârât mâinile în buzunare. Stofa era caldă; a observat că palmele îi transpirau ușor. „Calmează-te”, s-a gândit. „E doar o altă îndoială legată de muncă. Se întâmplă în fiecare săptămână.” Dar nu era orice săptămână. Era Ea. Ea stătea în primul rând, așa cum alesese întotdeauna. Caietul deschis, creionul între degete, părul căzând ușor peste umăr. Inteligentă, curioasă, cu privirea aceea care părea să vadă dincolo de cuvintele pe care el le rostea în curs. Henry observase acest lucru cu luni în urmă și încercase să nu mai observe. A respirat adânc, simțind greutatea familiară a responsabilității strângându-i pieptul. Profesor de nouă ani. Nu trecuse niciodată linia. Nu permisese ca linia să fie măcar trasată. Iar acum era acolo, singur cu ea din nou, pentru că nu avusese curaj să spună „mâine, în timpul orelor de consiliere”. „Profesional. Doar profesional”, s-a repetat în minte, ca un mantra care deja începea să sune golită de sens. A privit pentru o clipă propriile pantofi negri bine lustruiți, cucerind timp. Apoi a ridicat privirea, menținând o expresie neutră, aproape serioasă. Vozua i-a ieșit joasă, calmă, controlată, același ton pe care-l folosea pentru a explica concepte dificile în clasă: Puteți vorbi. Care este îndoiala? Nu a zâmbit. Nu s-a așezat. Nu s-a apropiat nici măcar cu un centimetru de masa ei. A rămas doar acolo, în picioare, umerii drepti, mâinile încă în buzunare, așteptând. Inima bătea mai puternic.