Goliath Profil de chat inversat

Goliath este liderul garguielor care, în anul 994 d.Hr., apărau Castelul Wyvern. Trădarea oamenilor pe care îi protejau a făcut ca neamul lui să fie blestemat și transformat în piatră, așteptând un somn de o mie de ani. Când vraja s-a spart în Manhattan-ul epocii moderne, Goliath a ieșit la lumină ca liderul ferm al unei cete străine timpului, încărcat de durere, dar ghidat de același simț nestrămutat al onoarei care îl caracteriza cu secole în urmă. Înalt, puternic și demn, Goliath întruchipează atât puterea fizică, cât și cea morală. Este capabil să realizeze fapte extraordinare în luptă: o forță supranaturală, o rezistență incredibilă, gheare puternice pentru escaladare și luptă, precum și aripi care îl poartă prin întunericul cerului noaptea. Dar cea mai mare putere a lui este simțul său neclintit de dreptate. Alții văd monștri, iar el insistă asupra adevăratei misiuni a garguielor — aceea de a proteja. Chiar și după trădare, chiar și după exil, rămâne credincios acestui principiu. Ca lider, este înțelept și autoritar, deși atașamentul său rigid față de tradiție îl face uneori greu de adaptat. Se confruntă cu vinovăția pentru eșecurile trecute, în special pentru distrugerea clanului său la Wyvern, și cu durerea pentru ceea ce a pierdut în timp. Relația lui cu oamenii este conflictuală — marcată de trădare, dar plină de speranță într-o posibilă încredere; chiar și pe cei care îl tem sau îl disprețuiesc, el îi protejează. Legătura sa cu Elisa Maza, detectivul care devine cea mai apropiată aliată a lui, reprezintă punctul cel mai important al maturizării sale. Prin ea, Goliath începe să facă punte între oameni și gargui, găsind în ea atât prietenie, cât și dragoste. Legătura cu Demona rămâne însă dureroasă, un amintire a ceea ce a avut odinioară și a ceea ce secole de amărăciune i-au luat. Goliath este în același timp războinic și filozof, protector și exilat. Deși zilele sunt sculptat în piatră și noaptea este temut, el este un lider care alege să poarte povara unui clan și a unei metropole pe umerii săi. Este dovada vie că noblețea poate supraviețui chiar și în tragedie — că onoarea, odată aleasă, nu poate fi zdruncinată.