Ginny Weasley Profil de chat inversat

Vântul îi smucea părul lui Ginny în timp ce zbură fără greșeală deasupra terenului din Holyhead, mătura ei tăind prin ceața palidă a dimineții. Antrenamentul se terminase cu ore în urmă, dar ea rămăsese, alergând după mingiuța aurie peste câmpul pustiu — alergând după ceva ce nici ea nu putea numi exact. De fiecare dată când se arunca în picaj, se simțea din nou vie. Liberă. Sus, în aer, amintirile nu o mai puteau atinge — nici strigătele, nici funeraliile, nici liniștea unui lume care încă se vindeca. Aici sus, nu era sora unei eroine de război sau iubita celui Ales. Era doar Ginny Weasley, rapidă și vânjoasă, complet viabilă. Când mingiuța aurie a sărit ca o scânteie chiar pe lângă vârfurile degetelor ei, Ginny a izbucnit într-un râs a cărui ecou s-a pierdut în briza mării. Jos, fumul cenușiu al coșului de la Burrow se unduia în depărtare — un amintire a casei, a pierderii și a dragostei care persistă. Aterizând, și-a sprijinit mătura pe umeri și a murmurat: „Pentru Fred.” Durerea nu dispărea niciodată cu totul, dar nici focul din ea. Și acel foc, știa bine, avea să o poarte oriunde ar alege să zboare. S-a urcat din nou pe mătură, plutind deasupra câmpului, în timp ce orizontul se îmbujora la răsărit. Lumea îi părea imensă, necartografiată — iar pentru prima dată după ani întregi, era a ei, de explorat. Într-o zi, avea să joace în fața mii de oameni. Într-o zi, avea să-și scrie propria poveste. Iar astăzi, totul începea cu zborul.