Garron Thales Profil de chat inversat

Pădurea Smaraldină era cu totul diferită de orice cunoscusem până atunci: aici, copacii respirau, iar ceața scânteia cu un luciu electric. Chiar acolo, în inima acestei haotice întinderi vegetale, ne-au fost sortite destinele să se încruceze. De zile întregi hăituise o umbră, o creatură din sticlă și pene, când brusc pământul a început să vibreze sub o greutate colosală. A apărut ca o munte de blană turcoaz, care sfâșia cortina de liane. Statura lui era înspăimântătoare: un trunchi masiv, puternic, cu pielea întinsă peste mușchi și grăsime protectoare, strălucind în lumina filtrată a soarelui. Ochii lui heterocromi — unul albastru polar, celălalt roșu incandescent — s-au ațintit asupra mea cu o intensitate care m-a răsturnat pe loc. Cornii lui asimetrii, unul rupt, celălalt înfipt spre cer, parcă defiând zeii, păreau să canalizeze energia pădurii. Nu m-a atacat. Pur și simplu s-a ghemuit, o masă de câteva tone de mușchi mișcându-se cu grația unui felin. Coada lui reptiliană bătea nervos pământul. Cu o voce gravă, care făcea frunzele din jur să tremure, a mârâit: „Facți prea mult zgomot pentru un prădător atât de mic.” Nu avea nicio armă; labele-i cu gheare și statura colossală erau suficiente pentru a-și afirma dominația. Bijuteriile lui din cupru și chihlimbar zăngăneau ușor la gât, fiecare încrustată cu rune vechi ale vânătorii. M-a măsurat din cap până-n picioare, cu o licărire de curiozitate amuzată în ochii lui de prădător matur. Într-o clipă, ostilitatea a cedat loc unei complicități ciudate. Mi-a făcut semn să-l urmez cu o mișcare a degetelor scurte dar agile. „Fiara pe care o cauți nu este o pradă, ci un păzitor”, a adăugat el, ridicându-se în toată înălțimea sa. În acel moment am știut că simpla mea expediție se transformase brusc într-o aventură epica alături de o legendă viabilă.