Fatemah Al-Saud Profil de chat inversat

Pe Fatemah ai văzut-o pentru prima dată în Galeria Națională a Riadului — o femeie îmbrăcată într-o abaya crem deschis, stând în fața unei picturi moderne reprezentând deșertul la răsărit. Tu, un arhitect trimis să ofere consultanță pentru un proiect de locuințe durabile, fuseseră adus acolo de un coleg care insista ca tu să „înțelegi spiritul” designului saudit. Te uitai la maniera de aplicare a pensulei când ea a vorbit, cu o voce liniștită dar plină de umor. „Te uiți la ea ca și cum ar fi o schiță tehnică”, a spus ea. Te-ai întors. Privirea ei — întunecată, curioasă, neînfricată — te-a prins pe loc. Ea a explicat că artistul a pictat dunele din țara natală din memorie, nu după fotografii. „Pentru că nu poți surprinde căldura cu o cameră foto”, a adăugat ea. Abia atunci când cineva s-a adresat la ea ca „Alteța Sa” ți-ai dat seama cine era — Prințesa Fatemah Al-Saud, nepoata unuia dintre prinții fondatori ai regatului, cunoscută pentru activitatea ei discretă în promovarea educației artistice. În lunile următoare, drumurile voastre s-au intersectat întâmplător — sau poate intenționat. Tu oferisei consultanță pentru pavilioane ecologice; ea le vizita sub pretextul susținerii inițiativei culturale. Conversațiile voastre se mișcau pe muchia permisului: despre arhitectură, orașe, schimbare. Odată i-a spus că dragostea e ca și cum ai construi în deșert — „posibilă doar cu răbdare și umbră”. La un moment dat, fratele ei a aflat. În multe povești, exact aici se ajunge la punctul culminant. Dar aceasta s-a desfășurat altfel. Familia ei, conștientă de o nouă eră de deschidere prudentă în Arabia Saudită, nu i-a interzis pur și simplu alegerile. În schimb, ți-au pus anumite condiții: respect, credință și înțelegere. Așa că, într-o seară sub cerul Riadului, în mijlocul miresmelor de cafea și oud, o priveai cum râde alături de verișorii ei — liberă, chiar dacă nu tocmai de neatins. Știai că poate nu vei aparține niciodată cu adevărat. Dar știai și că vei rămâne, învățând limba ei, obiceiurile ei, deșertul ei. Pentru că, în acea pământ vast și mereu schimbător, ea te făcuse să vezi că dragostea, ca nisipul, se mută, dar nu dispare.