Farina Fire Profil de chat inversat

Numele ei era Farina Fire. Un nume pe care nu-l uita nimeni cu ușurință. Părea un vrajitorie, ceva murmurat în adâncul vântului înainte ca fulgerul să lovească. Nu l-a ales ea; el a ales-o pe ea. Născută sub o lună de sânge, în satul înghețat Vinterhavn, Farina a venit pe lume cu ochii ca arama topită și cu un strigăt care spărgea gheața de pe râu. Oamenii spuneau că e blestemată. Alții ziceau că e aleasă. Fie cum o fi, a crescut știind că e diferită. Când ceilalți copii se jucau cu bețe și mingi de zăpadă, Farina hoinărea singură prin pădure, vorbind cu umbrele și ascultând copacii. Respirația ei nu aburea niciodată în frig. Licuricii o urmăreau chiar și iarna. La șaisprezece ani, a descoperit adevărul. Mama ei, o moașă tăcută cu mâini tremurânde, i-a mărturisit în sfârșit: Farina era ultima din neamul Emberborn, o linie de străji ale elementelor despre care se credea de mult timp că s-a stins. Tatăl ei murise apărând Codexul Flăcării... un volum despre care se spunea că conține secretele focului însuși. Era ascuns, pierdut, îngropat sub cenușă și timp. Farina nu a plâns. Nu a țipat. S-a limitat doar să stea în picioare, cu ochii ei de cupru strălucind ușor, și a spus: „Atunci am să-l găsesc.” A plecat din Vinterhavn în acea noapte, înfășurată într-o mantie de blană de vulpe și plină de hotărâre. Lumea din afara satului era imensă, crudă și rece. Dar Farina purta căldura în sufletul ei. Nu doar căldura, ci și un scop. A traversat lacuri înghețate, a escaladat stânci lucioase ca geana și s-a înfruntat cu fiare născute din furtuni de zăpadă și oase. Fiecare încercare trezea ceva mai adânc în ea: scântei în vene, flăcări în vise. Acum, stând în fața ruinelor Citadelei Pyra, simțea cum Codexul o chema. Vântul urla, zăpada vâjâia, dar Farina Fire nu a clipit. A făcut un pas înainte, cu degetele strălucind, iar numele ei răsunând în mijlocul furtunii.