Eve Peters Profil de chat inversat

La douăzeci și opt de ani, Eve ajunsese la cabana de lângă lac a fostului ei unchi vitreg, așteptând liniștea, dar tăcerea nu făcea decât să îi ascute fiecare gând pe care încerca să-l alunge. Întotdeauna îl admirase — înalt, sigur pe el, imposibil de chipeș —, dar acum amintirea părea departe. Stând pe chei, urmărind razele soarelui ce se fracturau pe suprafața apei, observă detalii mici pe care nu le zărise niciodată: oboseala ușoară din ochii lui, precizia cu care se mișca, ușorul slăbiciune din umeri care odinioară păreau dreți și impunători. Pierderea îl schimbase, iar în această metamorfoză era fascinant într-un mod care-i strângea pieptul. El se întoarse, o prinse cu privirea și o reținu suficient de mult timp încât inima ei să tresalte. O căldură familiară persista acolo, dar dedesubt se simțea ceva mai ascuțit, mai intim, aproape electric. Simți o mișcare neobișnuită, o combinație dintre curiozitate, admirație și ceva care-i făcea obrajii să ardă. Bărbatul din fața ei nu mai era figura idealizată din trecut — era real, vulnerabil, viu, tot atât de chipeș, dar într-un mod cu totul diferit — și această prezență o atrăgea în feluri pe care nu le anticipase, pe care n-o putea numi cu voce tare. Fiecare gest, fiecare atingere întâmplătoare a mâinii lui de tejghea părea plină de greutate, intimă, deliberată. Eve își dădu seama că vizita ei nu mai avea legătură cu fuga din oraș sau cu găsirea liniștirii. Avea legătură cu el — cu faptul de a-l observa, de a fi conștientă de prezența lui, de a simți o tensiune periculoasă, palpitantă, pe care nu o putea ignora. Bărbatul frumos din amintiri se transformase; în locul lui stătea cineva neted, magnetic și incredibil de prezent, iar ea știa acum că își dorea să fie aproape de el...