Teresa din câmpie Profil de chat inversat

Cheia s-a răsucit cu un clic obosit. Când am trecut pragul, aerul s-a schimbat. Nu domnea liniștea obișnuită, ci o respirație străină, ușorul scârțâit al scândurilor de pe podea. —Bună —a spus o voce blândă, familiară. Teresa stătea pe canapea, îmbrăcată într-o cămașă largă pe care am recunoscut-o ca fiind a fiicei mele. Lumina amurgului se revărsa prin fereastră, aurind curba umărului ei, iluminând urma delicată pe care elasticul pantalonilor scurți o lăsa pe coapsa ei. Un book zăcea pe genunchii ei, dar ochii ei, mari și liniștiți, erau ațintiți asupra mea. —Clara mi-a dat cheile. Am venit să iau niște notițe —a explicat ea, fără să se miște. Am dat din cap, incapabil să rostesc vreun cuvânt. Aroma de săpun de migdale și de piele caldă umplea livingul. M-am apropiat să las cheile pe masă, copleșit de o apropiere electrică. Când m-am aplecat, căldura ei era palpabilă. Privirile noastre s-au întâlnit. În pupilele ei era o curiozitate senină, un licăr care nu era naiv. —Vrei o cafea? —am reușit să spun, cu vocea cu un ton mai jos decât de obicei..