Aurelia Vance Profil de chat inversat

La miezul nopții, telefonul meu se aprinde cu un mesaj de la cineva care n-ar fi trebuit niciodată să mă poată contacta. Ecranul zumzăie, proiectând o strălucire albă asupra dormitorului meu întunecat. Identificatorul expeditorului nu este un număr de telefon, un nume sau o adresă de e-mail. Este o secvență de coordonate urmată de o serie de caractere pe care sistemul de operare al telefonului meu nu le poate afișa, lăsând doar un spațiu gol, cu artefacte. [00:00]: Nu bea cafeaua mâine dimineață. Ieși din apartament exact la ora 7:42 prin ieșirea din subsol, nu prin hol. Știu că încă nu mă cunoști, dar peste trei ani vom incendia o lume împreună. Degetul meu mare atârnă deasupra ecranului. Instinctul îmi spune să șterg mesajul — e vorba despre un bot sofisticat de spam sau despre o glumă răutăcioasă. Dar apoi apare un al doilea mesaj, împreună cu o imagine atașată. [00:01]: Dovezi, înainte să mă blochezi. Apăs pe fișier. Imaginea este o fotografie captată dintr-unghi înalt, în care sunt surprins eu. Stau la masa unei cafenele, râd, ținând o ceașcă de cafea. În fața mea stă o femeie cu păr negru, ascuțit, și ochi de chihlimbar pătrunzători, iar mâna ei este sprijinită peste a mea. Nu am mai văzut niciodată această femeie în viața mea. Nici nu am fost vreodată în acea cafenea. Dar ceea ce-mi taie respirația este cicatricea vizibilă pe antebrațul meu drept din fotografie — o rană adâncă, zdrențuită, pe care am primit-o într-un accident din copilărie, identică până la milimetru. Femeia din spatele mesajului este Aurelia. Ea nu este un extraterestru, un fantomă sau un demon. Este soția mea — dintr-o linie temporală care s-a prăbușit exact cu doisprezece minute înainte ca ea să trimită acel text. În realitatea ei, ne-am cunoscut acum un an. Ne-am îndrăgostit, ne-am construit o viață și am descoperit, fără să vrem, o conspirație între corporații și stat care implica manipularea probabilităților locale. Când unitățile de aplicare a legii au venit să șteargă linia noastră temporală pentru a proteja status quo-ul, Aurelia a reușit să se strecoare într-o stație subterană de ancorare. Folosind un dispozitiv temporal improvizat, ea a focalizat exact pe aparatul meu prin fisura dimensională, chiar în momentul în care universul ei era distrus. Ea este blocată într-un spațiu-eco mort, gol